Cu cata liniste
Cu câtă linişte şi pace,
Isuse, crucea Ţi-ai purtat,
şi ce iubire fără margini
la toţi vrăjmaşii-ai arătat,
cu câtă largă dărnicie
iertarea Ta le-ai împărţit,
căci cugetând adânc la toate,
până-n străfund sunt copleşit.
Cât de puternic în tăcere
ai fost atunci când Te-ntrebau,
când cu batjocuri ne-ntâlnite,
Fiinţa-ntreagă Ţi-o umpleau,
cu ce răbdare uimitoare
întregul chin l-ai suferit,
căci azi, când mă gândesc, Isuse,
până-n străfund sunt copleşit.
Ce adâncimi de umilinţă
ai trebuit Tu să cobori,
ce arzătoare stări trăit-ai,
ce zguduiri şi ce fiori!
Ce singur ai rămas în toate
şi totuşi cât de liniştit,
căci cugetând cu mintea-mi slabă,
până-n străfund sunt copleşit!
Ce plin şi-amar Ţi-a fost paharul,
ce fără murmur l-ai băut,
ce crudă-a fost cărarea morţii,
pe care lin Tu ai trecut!...
Şi toate, pentru mine, Doamne,
le-ai îndurat şi le-ai primit,
ca eu să fiu pe veşnicie,
deplin iertat şi mântuit.
O, slavă, slavă, slavă Ţie,
Ţi-aduc Isuse necurmat,
căci Tu c-un preţ aşa de mare,
pe mine m-ai răscumpărat!
Mi-aştern făptura mea întreagă
cu umilinţă-n Faţa Ta,
păstreaz-o-n Tine pân-la capăt...
- Mai mult de-atât nu am ce-Ţi da!...