Cu cata liniste

 

Cu câtă linişte şi pace,

Isuse, crucea Ţi-ai purtat,

şi ce iubire fără margini

la toţi vrăjmaşii-ai arătat,

 

cu câtă largă dărnicie

iertarea Ta le-ai împărţit,

căci cugetând adânc la toate,

până-n străfund sunt copleşit.

 

Cât de puternic în tăcere

ai fost atunci când Te-ntrebau,

când cu batjocuri ne-ntâlnite,

Fiinţa-ntreagă Ţi-o umpleau,

 

cu ce răbdare uimitoare

întregul chin l-ai suferit,

căci azi, când mă gândesc, Isuse,

până-n străfund sunt copleşit.

 

Ce adâncimi de umilinţă

ai trebuit Tu să cobori,

ce arzătoare stări trăit-ai,

ce zguduiri şi ce fiori!

 

Ce singur ai rămas în toate

şi totuşi cât de liniştit,

căci cugetând cu mintea-mi slabă,

până-n străfund sunt copleşit!

 

Ce plin şi-amar Ţi-a fost paharul,

ce fără murmur l-ai băut,

ce crudă-a fost cărarea morţii,

pe care lin Tu ai trecut!...

 

Şi toate, pentru mine, Doamne,

le-ai îndurat şi le-ai primit,

ca eu să fiu pe veşnicie,

deplin iertat şi mântuit.

 

O, slavă, slavă, slavă Ţie,

Ţi-aduc Isuse necurmat,

căci Tu c-un preţ aşa de mare,

pe mine m-ai răscumpărat!

 

Mi-aştern făptura mea întreagă

cu umilinţă-n Faţa Ta,

păstreaz-o-n Tine pân-la capăt...

- Mai mult de-atât nu am ce-Ţi da!...