Primejdii pentru ostașii Domnului

Ioan Fulea, fragment din “Comori îngropate șI dezgropate”

Oastea Domnului, încă de la înfiinţare, a trecut prin necazuri, care cu trecerea vremii s-au amplificat. Era de aşteptat să se întâmple aşa ceva, pentru că mişcarea Oastea Domnului s-a ridicat vehement împotriva păcatului şi formalismului din creştinism. Am putea prezenta aceste primejdii pentru Oastea Domnului în felul următor:

Formalismul bisericesc

În Oastea Domnului s-au format două extreme, una spre un formalism bisericesc exagerat, sec şi fără putere, şi cealaltă spre ieșirea din biserica ortodoxă, spre un alt formalism, schimbând formalismul orthodox cu cel neoprotestant..

Aceste grupuri, în Oastea Domnului, ţin şi vestesc forme de cult și practice ( canoane religioase nebiblice, botezuri, vorbiri în limbi, etc) care au dus la discuţii interminabile, la divizare, neînţelegeri, la dezbinări, fiecare susţinând că adevărul e de partea lor. Am putea spune că aceste grupuri s-au depărtat de mântuirea prin har şi s-au apropiat de litera legii. Din toate aceste frământări câştigul este al diavolului, care a reuşit să-i separe pe creştini dându-le prilej de ceartă şi discuţii. Să nu uităm că dorinţa Mântuitorului a fost ca ucenicii lui să fie una (Ioan 17:21).

Părintele Iosif Trifa repeta mereu spusele Mântuitorului despre prorocii mincinoși și învățătura lor: după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

În felul acesta s-au format trei feluri de a înţelege Oastea Domnului, cele menţionate mai sus şi cel mărturisit de preotul Iosif Trifa, care avea în vedere mântuirea prin har, prin credința în Jertfa Mântuitorului, și nu avea în vedere formele religioase de cult și tradițiile, nici schimbarea cultului, ci credința și pocăința personală și mântuirea prin harul nașterii din nou din Cuvânt prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Oficializarea Oastei Domnului

Se pare, că cei ce doreau să îngrădească Oastea Domnului au militat pentru ca această mişcare religioasă să aibă statutul ei. Alţii vedeau această mişcare ca fiind o lucrare liberă, şi înțelegeau statutul propus ca o limitare a Oastei, a lucrării Duhului Sfânt.

Părintele Iosif Trifa vedea în acceptarea statutului, o organizare lumească care ar fi putut stinge Duhul şi spiritualitatea Oastei.

Această primejdie a statutelor care s-au făcut pentru Oaste este numită de preotul Iosif Trifa “litera legii”.

La Rusaliile anului 1937, părintele Trifa, bolnav fiind, pe patul suferinţelor – la chemarea fraţilor s-a sculat şi a coborât pe braţele acestora în adunarea care s-a ţinut în curtea locuinţei sale din Sibiu din Aleea Filozofilor nr. 18, şi a ţinut o cuvântare cutremurătoare, din care dăm acum câteva cuvinte, referitoare la statute:

“Fraţilor, poate ziua plecării mele din această lume nu este departe. Dar în faţa plecării eu stau liniştit. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să suflu din trâmbiţă de câte ori s-a apropiat vreo primejdie de mişcarea Oastei.

De la început am arătat primejdia cea mare ce poate veni asupra Oastei: “litera legii”, pentru că de la început, Oastea a fost mereu pândită de această primejdie. De aceea eu am vestit mereu la Oaste pe Isus cel răstignit şi lucrarea Duhului Sfânt. Eu mulţumesc lui Dumnezeu, că şi acum m-a ajutat să arăt lămurit prin foaia “Isus Biruitorul”, primejdia ce a venit asupra “Oastei Domnului”.

Fraţilor, eu nu sunt şi n-am fost niciodată contra bisericii Şi n-am greştit cu nimic contra învăţăturilor şi dogmelor bisericii. Eu am luptat ca să avem Biserica cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fară pată. Să avem biserica primilor creştini. Eu sunt numai contra statutelor făcute prin înţelegere, care distrug voluntariatul şi fiinţa Oastei, şi sting marea înviorare duhovnicească ce s-a pornit în țara aceasta. Nu sunt şi n-am fost nici contra unei înţelegeri. Să se revină la Oastea cea dinfii, să se pună la punct toate chestiunile care privesc bunul mers al lucrării, şi atunci liniştea Oastei va veni… (Cuvântare ţinută la Rusaliile anului 1937, publicată în foaia “Ecoul” nr. 5/1937, pag. 4)

Bătălia dintre “Duh” şi “literă”

“Multe biruinţe a purtat Oastea Domnului. Cea mai mare, socot, că este lupta pe care a dat-o cu “litera legii”. Din creştini de literă, am făcut creştini de “Duh”, din creştini de nume, am făcut creştini de faptă.

Şi lupta aceasta, iubiţii mei nu e gata. Ea se dă cu furie. Căci satana tot aici se învârte, să fure Duhul de la Oaste, să fure miezul şi să rămână găocile.

Iubiţii mei! În frământările de acum, eu văd bătălia dintre Duh şi literă. Marea bătălie se dă şi azi în punctul acesta: va birui Oastea litera, sau va fi ea biruită de literă? La punctul acesta cădem sau biruim, va rămânea Oastea, sau va pieri? Oastea va trăi şi va birul numai cât va sta sub suflarea şi revărsarea Duhului Sfânt. Când va zbura Porumbelul acesta, Oastea şi-a sfârşit viaţa. Va rămâne în ţara aceasta mai mult ca o societate (asociație).

Iubiţii mei, îi mulţumesc lui Dumnezeu că pe mine, un vas slab şi nevrednic, m-a folosit în lupta Lui. Şi dacă în lupta aceasta mi-am pierdut liniştea, averea şi viaţa, nu-mi pare rău, ci îi dau slavă lui Dumnezeu până la ultima suflare, voi lupta ca să biruie Duhul.

În şcoala apostolului Pavel, am învăţat să-L apăr cu îndârjire pe Isus cel răstignit faţă de litera legii. Şi până la sfârşit Îl voi apăra. Şi dacă în lupta aceasta mi se va cere şi preţul vieţii – sunt gata să-l dau oricând.

Şi voi striga mereu la fraţii mei de la fronturi, să stea şi ei până la sfârşit în lupta aceasta, făcând straje cu toţii în jurul lui Isus cel răstignit. Să nu ne fure satan pe Isus cel răstignit, să nu-L pierdem pe Isus cel răstignit.”

(Foaia “Isus Biruitorul” nr. 26/1935, pag. 3-4)

Primejdii dinlăuntrul Oastei

Părintele Iosif Trifa prezintă şi o altă ispită care vine dinlăuntrul Oastei, şi anume umblarea după şefie.

“Sunt înlăuntrul Oastei unii care-şi bat capul după organizare, după “şefie”, după dorul de a “comanda”, în loc să lucreze cu toată inima ca ostașii să-L aibă tot mai mult pe Isus cel răstignit și înviat în viaţa lor.

Este însă o primejdie şi mai mare decât acea de a-L pierde pe Isus cel răstignit dinlăuntrul Oastei şi din adunarea Oastei:

Este primejdia de a-L pierde pe Isus cel răstignit dinlăuntrul nostru, din inima noastră. Aceasta este primejdia cea adevărată. Dacă e vorba de o primejdie pentru Oaste, aceasta este una singură: să nu-L pierdem pe Isus cel răstignit din inima noastră şi din viaţa noastră. Atâta timp cât îl avem pe Isus cel răstignit înlăuntrul nostru, Oastea va înainta biruitor. Toate atacurile se vor izbi de Stânca Golgotei.

Apostolul Pavel avea o singură grijă pentru “fraţii” lui: să nu-L piardă pe Isus cel răstignit, să nu piardă “Duhul” şi să rămână cu “litera”.

Mulţi din copilaşii Oastei – furaţi de ispita trufiei – s-au ridicat de la picioarele crucii şi caută azi “scaune” de mărire. Şi mulţi s-au rătăcit şi au pierdut “Dragostea dintâi”.

Fraţii mei! Înapoi la picioarele crucii! În genunchi cu toţii la picioarele crucii! Cu toţii strânși în jurul crucii – aceasta este Oastea Domnului”

(Foaia “Oastea Domnului” nr. 50/1934, şi “Ce este Oastea Domnului” ed. V-a 1934)

Preotul Iosif Trifa menţionează că el a ferit Oastea Domnului de “scaune şi şefie”. Iată un rezumat din articolul publicat în “Isus Biruitorul”:

“Noi am ferit Oastea Domnului de “scaune”, de alegeri, de comitete. Mă ocupasem într-un timp de statute pentru Oastea Domnului, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înţeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe Domnul de la conducerea Oastei Lui.

“Scaunele” şi alegerile duc întotdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi în Egipt Să nu uităm, în drumul spre Canaan, spre ţara făgăduinţei, s-a pus o singură dată problema unei alegeri şi aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt (Numeri 14:4).

Mi-aduc aminte, că într-o iarnă, intrase ispita alegerilor şi între copiii Oastei din Sibiu. Şi toată iarna ispititorul i-a tulburat cu aceasta.

Copiii Domnului nu cunosc scaunul trufiei. Şi când satan a vârât acest “scaun” în adunare, el trebuie dat afară, fără cruţare.

La Geoagiu, au venit odată nişte fraţi şi mi s-au plâns de o anumită neînţelegere. Intrase între ei ispita cu “scaunele”.

Eu le-am zis: fraţii mei, duceţi-vă acasă, şi pe viitor în adunarea Oastei, nimeni să nu se mai pună în frunte la masă, ci puneţi acolo o Biblie deschisă, şi spuneţi că părintele Iosif a spus că acesta este “preşedintele” adunării. Pe el să-l întrebăm de toate şi de el să ascultăm.

Acesta e sfatul meu către toţi fraţii ostaşi. Feriţi-vă de “scaunul” cel primejdios.

Nu uitaţi că preşedintele nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest preşedinte n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.

(În zilele noastre sfaturile frățești se fac având în vedere vorbirea și cărțile fratelui Traian “Dreptarul învățăturii sănătoase” și nu având în vedere ce poruncește Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, frații sunt judecați după cuvintele fratelui Traian și nu după Adevăr și mărturia și jertfa lor evanghelică)

Fraţii mei! Va veni o vreme când aşa pe nesimţite vi se va lua Biblia din mână… când “Preşedintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră… când i se va da cuvântul numai din când în când…, când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus – şi atunci veţi rămâne cu Biblia închisă în buzunar.

Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi “Porumbelul” şi va rămânea “scaunul”.

Ce bine însă că în adunarea de la Matei 18:20, nu este “scaun”. “Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor."

Acolo însuşi Domnul se coboară ca “Preşedinte, Împărat” nevăzut.”

(Foaia “Isus Biruitorul” nr. 2-3/1935)

Pierderea lui Isus cel răstignit

Părintele Iosif Trifa s-a ocupat în scrierile sale în mai multe rânduri, despre primejdiile, despre pericolul sau încercările care au venit şi pot veni peste Oastea Domnului, atât din partea celor din afara Oastei, cât şi din partea unor fraţi din interiorul ei. În cele ce urmează reproducem aici un extras din cele publicate în foile şi cărţile sale din anul 1934.

“Sunt numai trei luni de când îmi aşteptam odihna cea veşnică. Dar Domnul a voit altfel. El m-a ridicat din nou şi m-a trimis iarăşi la front, la lucru.

Din îndurarea Domnului, întors iar la front, cuvântul cel dintâi, iubiţi fraţi ostaşi, este: cum staţi voi cu Isus cel răstignit? Cât de mult aveţi voi în sufletul vostru pe Isus cel răstignit?

Oastea este aflarea și vestirea lui Isus cel răstignit. Căci cine L-a aflat pe Isus cel răstignit are totul: are dragoste, răbdare, smerenie, bunătate, bucurie şi viaţă. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.

Când a suflat întâia dată Vântul cel ceresc peste Oaste, aceasta a fost o ceată de copilaşi strânsi lângă crucea lui Isus cel răstignit. O seamă de suflete, pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Lui. Oastea cea dintâi a fost “dragostea cea dintâi”, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu, care se întorceau la dragoste, şi la smerenie, rugăciune, jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului.

Reântors la front, mă uit duhovniceste peste fronturile Oastei. Şi parcă nu-L văd destul pe Isus cel răstignit. Parcă-l văd pe satan cum pândeste şi cum îşi bate mereu capul, cum să-L scoată pe Isus cel răstignit din Oaste. Căci ştie el necuratul că o Oaste fără Isus cel răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului. Diavolul doarme liniştit, doarme buştean, lângă o mişcare religioasă în care lipseşte Isus cel răstignit.

Şi, ah, ce nu face diavolul ca să ni-L fure pe Isus cel răstignit. Sub imboldul lui, lumea nu se împacă cu o Oaste strânsă în jurul lui Isus cel răstignit. Eu mă gândesc de multe ori de ce toate hulele şi prigoanele se descarcă numai în capul Oastei? Căci doar mai sunt şi alte societăţi religioase, ca societatea “Sfântul Gheorghe”, societatea “Femeilor Ortodoxe”, etc. De ce strigă lumea numai după noi? Pentru că satan urlă numai acolo unde îl simte pe Isus cel răstignit.

Lumea s-ar împăca cu Oastea dacă L-am scoate din ea pe Isus cel răstignit.

Este însă o primejdie şi mai mare decât acea de a-L pierde pe Isus cel răstignit dinlăuntrul Oastei şi din adunarea Oastei, acela de a-L pierde pe Isus cel răstignit șI înviat din inima noastră.

Fiecare ostaș să fie deci un vestitor al lui Isus cel răstignit”

Ioan Fulea, din “Comori îngropate și dezgropate”

>>> INAPOI