Tezaurul făgăduinţelor lui Dumnezeu
“În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El,
printr-o moarte asemănătoare cu a Lui,
vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”
(Romani 6.5)
“Aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu."
(Ioan 10.15,17,18)
“Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.”
(Filipeni 3.10,11)
Puterea vieţii, jertfei şi învierii lui Isus ca Fiu al omului, stă în ascultarea de Tatăl, stă în împlinirea desăvârşită a voii Tatălui ceresc, în slava Sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Puterea ascultării lui Isus de Tatăl Ceresc constă în moartea faţă de sine, în renunţarea de bună voie, din dragoste pentru Tatăl şi pentru cei ce sunt ai Săi, la voia şi dorinţele proprii, la a mărturisi cuvintele sau voia sinelui şi trăirea voii Tatălui Ceresc, căutând proslăvirea Lui şi foloasele altora.
Iubirea de Tatăl Ceresc Îl face pe Domnul Isus să se unească, să se identifice permanent şi pentru veşnicie cu dorinţa şi voiaTatălui, mărturisind până la contopire dragostea Celui ce este Singurul Bun.
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.”
(Filipeni 2.6,7).
Puterea vieţii veşnice a Domnului Isus stă în a nu-Şi trăi viaţa după propria dorinţă şi voinţă, ci în continuă lepădare de sine El alege în fiecare clipă şi pentru veşnicie să moară faţă de El Însuşi, şi faţă de oricine altcineva şi să-Şi găsească plăcerea, gândirea, umblarea, trăirea şi dorinţele în Tatăl, în sfinţenia ascultării Lui, în slava bucuriei Lui, în prezenţa ascultării şi împlinirii desăvârşite.
A ne face una cu Isus, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui înseamnă a ne lepăda de dorinţa şi voinţa trăirii instinctuale pentru sine, a ne lepăda de bună voie de viaţa aceasta trăită după legile firii pământeşti şi ale păcatului care stăpâneşte în lume, şi a alege să-L urmăm pe El de bună voie, prin credinţă, din dragoste, găsindu-ne adevărata împlinire a destinului nostru în noua noastră Viaţă, în împlinirea voiii lui Dumnezeu prin înălţarea lui Isus ca Mântuitor, Domn, Mire şi Împărat veşnic al vieţii noastre.
A avea o moarte asemănătoare cu a Domnului Isus, înseamnă a ne răstigni continuu firea pământească, trăirea după dorinţele noastre fireşti atinse de păcat, fărădelege şi răzvrătire, înseamnă renunţarea la păcat de bună voie, înseamnă a muri faţă de păcat, faţă de lume şi faţă de stăpânitorul lumii acesteia, şi a învia prin credinţa în Dumnezeu şi în Fiul Său Isus la o viaţă nouă, printr-o naştere nouă, o viaţă trăită în neprihănirea Domnului Isus, înseamnă aflarea şi urmarea lui Isus Cel rastignit, îngroparea noastră împreună cu El şi învierea noastră împreună cu El prin slava Tatălui Ceresc.
“Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.”
(Coloseni 3.3)
“Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”
(Romani 6.4)
A ne face una cu El în Adevăr, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, se poate numai în Adevărul Evangheliei, în asimilarea şi trăirea acestui Adevăr, în harul renunţării la păcat şi al umblării şi îmbrăţişării de bună voie a lucrurilor de Sus, iar lucrarea acesta, harul acesta se poate face numai prin călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu în noi, este de fapt harul pocăinţei, al naşterii din nou pe care Dumnezeu doreşte să îl lucreze în noi.
A fi una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui şi a avea o înviere asemănătoare cu a Domnului Isus înseamnă harul morţii faţă de păcat şi faţă de lume şi harul naşterii din nou prin neprihănirea Domnului Isus cel înviat, înseamnă primire şi lucrarea harului credinţei şi pocăinţei în noi oamenii.
De aceea zicea Isus: "S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie."
(Marcu 1.15) şi
„Eu vă spun: dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel."
(Luca 13.5)
Dumnezeu Tatăl nostru ceresc să ne dea tuturor harul descoperirii Fiului Său în noi, prin Duhul Său Cel Sfânt, să ne dea harul pocăinţei, harul morţii faţă de păcat şi naşterii din nou din Adevărul Cuvântului şi Jertfei Sale, pentru ca Numele Lui să fie proslăvit prin Isus Hristos în viaţa noastră şi sufletele noastre să fie mântuite şi binecuvântate în Dumnezeu. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Nu-i pe lume înviere mai măreaţă
Nu-i pe lume înviere mai măreaţă,
ca atunci când crapă noaptea de păcat,
şi Hristos renaşte-un suflet la Viaţă,
nu-i pe lume înviere mai măreaţă,
Ceru-ntreg e-atunci un cântec minunat.
Nu-i pe lume-o bucurie mai slăvită,
ca aceea care–ţi dăruie Isus.
viaţa-i har iar moarte-i nuntă strălucită,
nu-i pe lume-o bucurie mai slăvită,
Soarele e-atunci pe veci mai neapus.
Şi nu este-n lume-o moarte mai senină,
ca a celui ce-a umblat cu Dumnezeu,
fericit te-avânţi în veşnica Lumină,
nu-i pe lume-o biruinţă mai senină,
însorită de-un mai dulce curcubeu.
Dă-mi, Isuse, începutul şi sfârşitul
tinereţii-nflăcărate de-al Tău dor,
pentru slava ce-şi aşteaptă răsăritul,
dă-mi Isuse începutul şi sfârşitul,
credinciosului Ostaş Biruitor.