Pacea Ta...
Cu-al Tău sfânt sânge rece, vina mi-ai spălat,
În al Tău sfânt sânge, pacea am aflat.
Cugetul acuma mi-este liniştit;
Tu mi-ai dat odihnă, Tu m-ai fericit.
Pacea Ta, Isuse, e un sfânt izvor,
Tu mi-o dai într-una, scump Mântuitor.
Chiar de mă răneşte, la călcâi, cel rău,
Sufletu-mi găseşte pace-n harul Tău.
Bucurii mari, haruri, Tu îmi dăruieşti,
Prin a Tale daruri, spui cât de bun eşti.
Greul şi-ncercarea de la Tine vin,
Tu-mi sfinţeşti cărarea, chiar dacă suspin.
Pacea Ta, Isuse, e tăria mea.
Pacea mea, Isuse, e-n iubirea Ta.
Harul Tău mi-a dat-o, Harul Tău bogat
Care din Golgota curge ne-ncetat.