Oricine iubeste o floare

 

 

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape, aproape de Cer ...

 

Oricine iubeşte seninul,
când Soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape, aproape de Cer ...

 

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape, aproape de Cer ...

 

Dar cine-a primit Îndurarea
din rănile Blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-orunde îl duce cărarea,
tot Cerul, tot Cerul e-n el !

Costache Ioanid

 

 

---