Un poet creştin – Traian DORZ

Întuneric şi Lumină

 Lucia Hossu Longin 

Stalin a declarat război Bisericii. Pentru comunism, religia a reprezentat un pericol, de aceea, reacţia liderilor comunişti a fost extrem de brutală.În Rusia sovietică s-au dărâmat altare. În Europa de Est ocupată de comunişti, Biserica a fost obiectul persecuţiei şi al atacurilor puterii încă de la instalarea Armatei Roşii în teritoriile ocupate.

Revoluţia din Anglia şi una de la noi

O ”Revoluţie spirituală sub control Dumnezeesc”.
Mişcarea de la Oxford, o revoluţie din Anglia.
Revoluţia Oastei Domnului.

Ioan Marini

 

O imagine  am văzut mai zilele trecute (1936) într-un ziar, ce înfăţişa o mare sală din Londra, ce cuprindea  o mare mulţime de oameni, adumbriţi de o pădure de steaguri. Dedesuptul imaginii scria: În sala Albert din Londra s-a ţinut Adunarea organizaţiei religioase Oxford, care urmăreşte „Revoluţia spirituală sub control Dumnezeesc.”

Copilaș venit de sus, Bucurie ne-ai adus!

Petrița Iordache, Laura Bretan și Corul Maranat
Ateneul Român, 6 Decembrie 2016

"Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu masură.

Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui.

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Ioan 3. 34-36

 

Cine ar putea opri Vântul ?

Pr.Iosif Trifa, Vântul Cel Ceresc


Cei ce cred că pot opri Vântul Cel Ceresc

Vântul unde voieşte suflă ... iar unde voieşte să sufle El, acolo nu există putere omenească ce ar putea opri suflarea Lui.