Lupta până la capăt, fără cedare din Adevărul lui Dumnezeu.

Traian Dorz

... Întâlnirea mea cu părintele Iosif a însemnat pentru mine momentul cel mai înalt din viaţa mea pământească. În momentul acela am trăit în focul iubirii până la alb, până la punctul de sudură divină şi eternă, nu numai cu acest mare trimis al lui Dumnezeu, ci şi cu destinul şi cu scopul Oas­tei Domnului. În aşa fel şi în aşa cadru s-au petrecut atunci cu mine lucrurile, încât pe sufletul şi umărul părintelui Iosif eu am pus, la patul lui de spital, un legământ la fel cu cel din Rusaliile neuitate că nu mă voi mai despărţi de acest om şi de destinul lui niciodată.

 

 

La Centrul Oastei Domnului din Sibiu erau atunci tocmai cele mai mari frământări în vâltoarea cărora trebuia să mă arunc şi eu, dar despre care abia acum urma să aflu pentru prima dată.

 

 

Sosise răscrucea hotărâtoare de la care Lucrarea Evanghelică a Oastei Domnului avea să-şi înceapă drumul crucii sale.

Să-şi dovedească identitatea ei totală cu Adevărul pentru care fusese trimisă.

 

 

Şi să-şi împreune jertfa ei deplină cu Jertfa lui Hristos, pentru răscumpărarea poporului căruia îi fusese dăruită.

 

Nu problemele de ordin organizatoric şi financiar care au fost invocate de vrăjmaşii Oastei adevărate şi ai părintelui Iosif, erau motivele care au dus la conflictul intervenit la începutul anului 1935 la Centrul Oastei Domnului între mitropolitul Bălan şi părintele Iosif - nu astea au fost adevărata cauză a acestui conflict.

 

 

Adevărata cauză a despărţirii lor a fost Hristos Cel Răstignit, Hristos cel viu, Hristos cel trăit.

Oficialitatea clericală îngrăşată în lenevie, îngâmfată în păcat şi încremenită în îngustime, s-a dovedit că nu poate înţelege şi nici primi suflul înnoitor de viaţă duhovnicească şi de trăire evanghelică pe care Duhul Sfânt îl aducea în poporul nostru şi în Biserica noastră prin Oastea Domnului.

 

 

Şi atunci, ca bufniţele furioase, supărate de lumina ce venea să le tulbure ascunzişurile, s-au repezit să zdrobească lumina aceasta incomodă. Şi să-l uci­dă pe purtătorul ei.

 

 

Aceasta a fost adevărata cauză.

 

Ce îngrozitoare mentalitate feudală, inchizitorială, criminală au putut avea atunci mentorii şi executorii acestei crime, nu numai împotriva Adevărului lui Dumnezeu ci şi împotriva sufletului acestui neam, a cărui lumină au stins-o şi a cărui salvare au zădărnicit-o pentru cine ştie câte secole. Ori poate pentru totdeauna, odată cu a lor. Părintele Iosif, conştient fiind de însemnătatea marelui moment al Ade­vărului care sosise, se gândea la toate pregătirile care trebuia să le ia, spre a face faţă luptelor viitoare, îşi va îmbunătăţi condiţiile continuării muncii de evan­ghelizare pe care o începuse.

Va lupta până la capăt, fără să cedeze nimic din Adevărul lui Dumnezeu.

 

Traian Dorz – Hristos, mărturia mea.

 

Mai luptăm noi astăzi pănă la capăt, fără să cedăm nimic din Adevărul Scripturilor, fără să propovăduim nimic altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit, noi cei ce ne place să ne numim ostași ai Domnului?

 

Sau am devenit așaziși ostași, sau mai degrabă ostași de cult, mergem încolonați în închinare la oameni și la moaștele lor, și am ajuns mărturisitorii și apărătorii  tradițiilor și obiceiurilor religioase care au acoperit Adevărul, la fel ca și datina bătrânilor în timpul Domnului Isus?

 

“Isus le-a răspuns: "Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: "Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.  Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești." Voi lăsați porunca(Cuvântul Evangheliei) lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni …" El le-a mai zis: "Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.”

(Marcu 7.6-9)

 

... dar căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.”

(Ioan 8.37)

 

Adevărata cauză a despărţirii oștilor este și astăzi ca și atunci Hristos Cel Răstignit, Hristos cel viu, Hristos cel trăit.

 

Domnul să se îndure de toții copii Săi, de Oastea Sa, și să ne ferească de duhurile de idolatrie și de închinarea la oameni, fie ei chiar frați și înaintași ai noștri.

 

 

 

El să ne facă și să ne țină credincioși în Adevărul Evangheliei prin Duhul Sfânt, împreună slujitori cu toți frații noștri care păstrează mărturia lui Isus.

Numai lui Dumnezeu să-I dăm toată închinarea noastră.

(Apocalipsa 19.10)


 

Luminat de adevăr şi iubire

 

Luminat de adevăr şi iubire

luminat de Preasfântul Cuvânt,

vreau Isuse cu-ntreaga-mi simţire,

vreau aşa să-Ţi slujesc pe pământ.

 

Dezlegat de-omenească părere

şi-alipit doar Sfântul Cuvânt,

vreau Isuse cu-ntreaga-mi putere,

vreau aşa să-Ţi slujesc pe pământ.

 

De-a minciunii turbată furie

eu m-ascund în Preasfântul Cuvânt,

căci Isus vreau întreg numai Ţie,

vreau aşa să-Ţi slujesc pe pământ.

 

Vreau aprins de iubirea Ta mare

vreau să nalţ al vieţii Cuvânt,

vreau să ard în Preasfânta-Ţi Lucrare,

vreau aşa să-Ţi slujesc pe pământ.

 

Până când Tu veni-vei Isuse

să-mplineşti tot ce-ai spus în Cuvânt,

în a Tale-adevăruri nespuse,

să trăiesc, să-Ţi slujesc pe pământ

Versuri Traian Dorz

Muzica Nicolae Moldoveanu