Iudeii ziceau acum 2000 de ani şi zic şi astăzi: Nu îţi este îngăduit...

(Ioan 5:10)

Traian Dorz - "Hristos Binefăcătorul nostru"

Oridecâte ori un om se însănătoşeşte şi începe să umble cu un mers curat şi nou, iudeii încep să zică… lumea începe să zică…

Şi totuşi ei se găsesc să apere legea, legea strămoşească, ei care o calcă şi o batjocoresc prin viaţa şi purtările lor necontenit. Ei o înjosesc şi o necinstesc la fiecare pas, dar îndată sar să o apere când cineva doreşte într-adevăr s-o ţină; tocmai ei care n-au a face nimic cu Dumnezeu (căci prin tot ce fac sunt vrăjmaşi ai Lui), se fac îndată apărători ai Săi când cineva vrea să se alipească smerit şi iubitor de Hristos pentru a-L cinsti cum se cuvine şi a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu.

 

 Dar apărarea datinilor nu-i decât o formă ascunsă a urii pe care oamenii aceştia – călcători ai oricărui adevăr al lui Hristos prin viaţa lor – o au împotriva luminii şi împotriva oricui doreşte să o asculte şi să o poarte.

 

Apărarea Bisericii împotriva celor care abia prin credinţă devin, cu adevărat, fii ai ei, este o foarte ascunsă luptă a răului împotriva Evangheliei.

 

Căci, de fapt, ceea ce apără aceşti zeloşi iudei nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Interesele pe care le apără ei nu sunt ale lui Hristos. Interesul lui Hristos este ca Biserica să fie sfântă, curată, fără pată sau zbârcitură, fără păcat sau afaceri necurate, fără speculaţii imorale, fără compromisuri, fără negustorie, fără politică afaceristă. Adică aşa cum o doresc cu adevărat credincioşii Domnului din mijlocul ei, aşa cum pretinde Cuvântul Sfânt şi aşa cum ştiu că trebuie să fie, cum au vrut sfinţii părinţi, mucenicii şi martirii.

Însă iudeii au avut mereu alt interes, iar aceste interese ei şi le-au ascuns frumos sub paravanul Bisericii lui Hristos. Cu vremea…(text indescifrabil…) s-o impună şi Bisericii, înlăturând încet comoara şi miezul ei, adică viaţa reală în Hristos.

 

În felul acesta s-a ajuns la monstruozitatea mentalităţii de azi, când desfrânaţi, beţivi, hoţi, mincinoşi şi stricaţi sunt recunoscuţi ca foarte buni creştini numai dacă îşi îndeplinesc formal obligaţiile de cult. Pe când sufletul care se trezeşte din păcat şi vrea să trăiască cu adevărat Evanghelia, îndată ce dă semne de trezire, se pomeneşte pus la zid.

 

Aceasta din pricină că păcatul s-a întins până acolo unde îi era cel mai puţin locul. Din pricină că duhul lumesc a cuprins pe tot mai mulţi bărbaţi care trebuiau să rămână sfinţi acolo în locul sfânt. Lăcomia a cuprins inimile care trebuiau să rămână în sărăcia lui Hristos. Mândria a cuprins sufletele care trebuiau să fi rămas în sinceră smerenie. Poftele au cuprins viaţa celor care trebuiau să rămână în lumina neprihănirii şi înfrânării. Astfel urâciunea pustiirii se aşează cu batjocoritoare îndrăzneală în locul sfânt şi luptă din mijlocul Bisericii împotriva lui Hristos înlăturându-L tot mai mult, înlocuindu-L cu vorbe fără acoperire de fapte creştine şi dezbinând cu învăţăturile care sunt numai paravanul intereselor.

 

Dar lumii îi place aşa. Iată o Biserică într-adevăr pe placul lumii. Nimeni nu are a se plânge împotriva ei, adică împotriva acestui fel de predicatori. Aici binecuvântate sunt excepţiile, dar majoritatea nu-i binecuvântată, căci în felul acesta a intrat duhul lumii pe poarta larg deschisă de păcat, schimonosind chipul creştinismului ca pe o mască de carnaval.

 

Viaţa sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creştini şi apărată de sfinţii părinţi ai Bisericii, a ajuns în mijlocul aceste biserici o excepţie batjocorită şi huiduită. Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile şi totuşi, aproape nimănui nu i se pare îngrozitor.

 

Când se ridică totuşi câte un trimis al Domnului să strige împotriva acestor necinstiri a Numelui Sfânt şi a cuvintelor lui Dumnezeu, îndată se ridică ursul negru furios şi răzbunător care totdeauna tremură de frică şi, mincinos cum este, strigă în gura mare că Biserica este ameninţată şi „sabatul” este pângărit.

La adăpostul zelului acestuia poate apoi să schingiuiască, să închidă şi să omoare liniştit pe toţi slujitorii lui Dumnezeu, individual sau în bloc, după cum e cazul (Ioan 16:2).

Iudeii nu vor îngădui niciodată, ci totdeauna vor zice: „nu-ţi este îngăduit”… să cânţi aşa, să vorbeşti aşa, să crezi aşa. Nu îţi este îngăduit să citeşti Biblia, să te rogi aşa, să faci aşa…


Dragi iudei îngrijoraţi, doar vouă vă este îngăduit... tot ce faceţi, vă este îngăduit să desfiinţaţi frumos Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinilor voastre... (Marcu 7:6-13)
Nu vă este îngăduit să vă adunaţi şi să mărturisiţi Evanghelia. Nu-i îngăduit să călcaţi datinile, să părăsiţi obiceiurile, să stricaţi rânduielile – desigur, nu cele potrivite Sfintei Scripturi, căci pe acelea cine le mai ţine? –

 

Vă este îngăduit să necinstiţi Cuvântul lui Dumnezeu cu atâta îndrăzneală apropiindu-vă de El fără naşterea din nou, fără mâini curate, fără inimă înfrântă, fără suflet sfinţit, fără frică şi fără cutremur,  batjocorind şi călcând în picioare tot Sfântul Său Cuvânt prin viaţa destrăbălată pe care o duceţi şi învăţând şi pe alţii prin cuvântul vostru sau pilda voastră să facă la fel?

 

Sau credeţi voi că prin zelul arătat împotriva credincioşilor lui Dumnezeu din Biserica Sa Îl bucuraţi pe El? Atât de mult vi s-au întunecat oare minţile ca să nu puteţi vedea grozăvia stării voastre? Credeţi că Dumnezeu nu vede şi nu ţine seama de crima aceasta pe care o săvârşiţi conştient? Nu v-a văzut şi nu vă vede El oare gândurile şi viaţa pe care o duceţi? Într-atâta credeţi că puteţi să strâmbaţi Cuvântul Lui sau îl puteţi nesocoti?

 

Cei sinceri să se trezească. Ceilalţi au de ce să se teamă!

 

Căci Hristos va curăţi în curând Biserica Lui cea sfântă pentru care au murit atâţia martiri şi sfinţi, în care au trăit atâţia sfinţi părinţi şi mărturisitori şi pentru care, pe lângă Jertfa Lui cea veşnică, s-au adus ca jertfă atâţia  nenumăraţi fii ai Săi strălucitori şi sfinţi ai credinţei. Iar pleava şi gunoiul din ea cu foc le va arde. (Luca 3:7)

 

Căci şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu are margine. Vai de cei pentru care se sfârşeşte aceasta.

 

Iar voi, binecuvântaţi copii ai lui Dumnezeu, care aveţi de dus solia Lui în mijlocul unei vieţi şi omeniri tot mai împotrivitoare faţă de Domnul nostru, nu deznădăjduiţi, oricât de urâţi şi prigoniţi veţi fi, nu uitaţi că voi sunteţi glasul Domnului şi expresia indignării Lui faţă de starea anormală în care oamenii păcatului au dus Biserica Lui, compromiţând-o.

(text indescifrabil) … reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pământ, au început oamenii să-L urască pe Hristos. Din pricina falşilor creştini, lumea urăşte creştinismul şi din pricina fariseismului este prigonită credinţa, căci oamenii nu zăbovesc ca să judece şi să facă alegerea dreaptă.

 

Dar voi, care Îl cunoaşteţi pe Hristos şi doriţi cu adevărat să-I slujiţi şi să-L apăraţi de nedreptatea care I se face prin aceste nedrepte învinuiri aduse Lui şi Cuvântului Său Sfânt, nu tăceţi! Spuneţi lumii că

 

Hristos nu-i aşa, că Biserica Sa şi Evanghelia Sa nu sunt aşa, creştinismul nu-i acesta pe care-l practică cei nelegiuiţi şi afacerişti care au făcut să se pară că biserica sunt ei. Hristos n-a fost un exploatator, ci un sărac darnic pe pământ. Nici Biserica Lui nu este altfel. Nelegiuiţii sunt cei care o fac să pară că-i altfel. Aceştia trebuie să iasă din biserică fiindcă locul lor e în comerţ şi în negustorie.

 

Apostolii şi Sfinţii Părinţi au fost săraci, curaţi şi harnici. Aşa ne-au învăţat ei să trăim şi noi în Biserica Domnului pe pământ: o viaţă plină de binefaceri şi înfrânări de la orice rău. Nelegiuiţii sunt cei care s-au ocupat şi cu alte lucruri care sunt necinstite şi care au adus în lume ura, nu faţă de ei, ci faţă de Evanghelie şi faţă de Biserică, prin purtările lor. Aceştia să fie scoşi din Biserică.

 

Creştinismul este Hristos, nu hoţii pătrunşi în el. Evanghelia este binefacere şi lumină, nu obscurantism, superstiţie şi înapoiere. Biserica este curăţie, dragoste şi căldură în unitate, nu afacerism, vrăjmăşie şi sectarism. Oamenii trebuie să ajungă să facă deosebire, iar cei nelegiuiţi ori să-şi schimbe viaţa, ori să plece din Biserică.

 

Nu sunteţi prea puţini, pentru aceasta, voi, care luptaţi. Cerul n-are numai atâtea stele, câte se văd, nici Biserica adevărată numai atâţia luptători câţi pare.

 

O, Doamne şi Mirele Sfânt al Bisericii Tale, Te rugăm ridică-Te cu putere şi cu grabă în ajutorul Sfintei Tale Biserici şi curăţeşte-o de toate vasele stricăciunii, pe care vrăjmaşul le-a băgat în mijlocul ei ca s-o întineze, înlocuindu-le cu vase curate şi sfinte.

 

Ridică în mijlocul ei luptători devotaţi şi slujitori curaţi şi luminoşi pentru ca toţi cei care au nevoie de Tine, să Te poată afla prin ei, iar Cuvântul Tău să ajungă cu grabă şi cu biruinţă până la marginile pământului, aşa cum vrei Tu. Amin.

 

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz – ”Hristos Binefăcătorul nostru”                  


Cu Domnul în frunte, la Luptă, copii

 

 

Cu Domnul în frunte, la Luptă, copii,

să tremure fiii minciunii!

|: O goarnă răsună în ore târzii,

se-apropie ceasul cumplitei urgii,

se-apropie ceasul furtunii... :|

 

La poartă va bate Acelaşi Pribeag,

cu-aceeaşi Iubire fierbinte!

|: O goarnă vă cheamă la Domnul cu drag,

începe o Luptă, se-nalţă un Steag

şi Oastea Lui pleacă nainte! :|

 

Cărarea e-ngustă şi sarcina grea,

vor curge pâraie de sânge...

|: O Cruce înalţă în inima ta,

nădejdea iertării adu-o sub ea,

şi-n lacrimi păcatele-ţi plânge! :|

 

Spre ‘Culmea Durerii’ porneşte să-ţi plângi

amarul ce veşnic te-apasă!

|: Cu lacrimi de sânge păcatul să-l stângi,

o altă comoară în ceruri să-ţi strângi,

c-aici eşti drumeţ şi n-ai casă! :|

 

Trezeşte în drumu-ţi pe cei care dorm,

spălaţi-vă-n lacrime tina!

|: De-acuma Isus ne e Rege şi Domn;

înlături, şi ură şi patimi şi somn!

Lumină, să vie Lumina! :|