Oastea Ta, Isuse...
Oastea Ta, Isuse, va urma plăcut
Calea rânduită ei de la-nceput;
fie și-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt Calea-și va ținea.
Încă vor fi lupte poate și mai mari,
vor fi și fii vrednici, vor fi și fugari,
vor fi și înfrângeri ca și biruinți,
dar ea își va ține drumul din părinți.
Traian Dorz
Cercetând Cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim deseori o atitudine greșită a poporului Israel față de Domnul și de trimișii Lui. Această atitudine este surprinsă in Vechiul Testament într-un episod din viața lui Moise(Numeri 13:14). Tabăra copiilor lui Israel era așezată în pustia Paran și Domnul i-a zis lui Moise să trimită douăsprezece oameni care să iscodească Ţara Canaanului și locuitorii ei. Iscoadele au cercetat Ţara din pustiul Țin – în sud – până la Rehob, în partea de nord. La Horeb ei au zărit trei fii ai lui Anac – uriașii, în valea Eșcol au găsit culturi viticole și au tăiat un ciorchine uriaș de struguri, pe care l-au purtat câte doi cu ajutorul unei prăjini. Au adus în tabăra israeliților strugurele împreună cu rodii și smochine. Iscoadele au istorisit înaintea lui Moise și a întregii adunări despre bogățiile țării, dar și despre oamenii periculoși care o locuiau. Aceasta „pentru că iscoadele necredincioase s-au îndoit de capacitatea israeliţilor de a cucerii Canaanul, în pofida promisiunii pe care le-o dăduse Dumnezeu că îi va izgoni pe aceștia”1
Caleb, vorbind în numele său și al lui Iosua, și-a exprimat curajos încrederea că Israel va avea izbândă. Dar ceilalți zece au arătat încă o dată că poporul din țară „este mai tare” decât cel al israeliților, slăbind în acest fel inima poporului Israel. Uriașii erau de groază pentru cele zece iscoade necredincioase, dar pentru Iosua și Caleb, problema uriașilor era lipsită de importanță. Ei credeau în Cuvântul făgăduit de Dumnezeul Oștirilor care putea să le dea biruința.
„Douăsprezece iscoade au fost trimise în țară; douăsprezece iscoade s-au întors din țară. Două iscoade L-au ales pe Dumnezeu, au ales credința și o atitudine corectă - și au primit Țara Promisă. Zece iscoade au ales îndoiala și o atitudine greșită – au primit pustia. Poporul a ascultat raportul majorității iscoadelor și pe cel al minorității și a ales. Au ales, au votat, prin atitudinea lor - și astfel au primit pustia.”2
Toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și Aaron, acuzându-L în ultimă instanță pe Dumnezeu Însuși, că i-a eliberat din Egipt doar pentru a-i ucide în Țara Promisă.
Iosua și Caleb au spus poporului despre Ţara pe care au iscodit-o că era foarte bună și minunată, că izbânda urma să fie a israeliților: „Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da: este o țară in care curge lapte și miere. Nu vă răzvrătiți împotriva Domnului, și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” (Numeri 14:8-9).
Toată adunarea a căutat să-i ucidă cu pietre pentru aceste cuvinte, dar arătarea slavei Domnului peste cortul mărturiei i-a salvat.
Se vede de aici împietrirea inimii israeliților. Deși Domnul îi eliberase din Egipt, „ despicase marea, îi hrănise cu pâine din cer și-i conduse prin pustiu, ei tot n-au fost în stare să se încreadă în puterea Lui, care putea să le dea izbândă asupra unui popor de oameni, fie ei şi uriași. Acțiunile lor au descoperit cu claritate concepția lor despre Dumnezeu. Ei se îndoiau de puterea Lui, zicându-și:‹‹Oare va putea Domnul să stea împotriva acestor uriași?›› ”3
În urma mijlocirii înțelepte a lui Moise, Domnul nu a nimicit poporul, dar a decretat pedeapsa: „atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le-am făcut în Egipt și pustiu, și totuși M-au ispitit de zece ori acum și n-au ascultat toți cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea ” (Numeri 14:22-23).
Doar Caleb și Iosua, prin curajoasa lor mărturie a credinței, dovedite înaintea poporului şi a lui Dumnezeu, au intrat în Țara Promisă.
Însă, păcatul necredinței poporului l-au ispășit și urmașii acestei generații necredincioase, rătăcind patruzeci de ani până ce „toate trupurile moarte ale părintilor au căzut în pustie” (Numeri 14:33). Cele zece iscoade necredincioase care, înnegrind țara, au făcut întreaga adunare să cârtească împotriva lui Moise, „au murit acolo înaintea Domnului,loviți de o moarte năprasnică” (Numeri 14:37).
Punând acest tablou biblic în oglindă cu situația Oastei Domnului de astăzi, oare nu întâlnim unele corespondențe?
Poate mulţi dintre noi, privind în jur, avem tendința de a generaliza nefundamentat anumite comportamente. Oare nu sunt și azi voci în sânul poporului Oastei, ispitite să înnegrească Lucrarea lui Dumnezeu din mijlocul nostru?
Aceştia consideră – potrivit unei „viziuni” străine de a părinților noștri sufletești – că Lucrarea este foarte slăbită și fără rod. Se fac și unele „statistici”cu totul deplasate și fără legatură cu realitatea, cum că Oastea nu mai are Viață, suflu, putere. Nu mai trăiește și biruiește în lupta cu provocările păcatului, sub diferitele și finele lui forme ce bântuie societatea contemporană.
De asemenea, lucrătorii harnici și devotați nu mai sunt devotați nu mai sunt observați, ci sunt evidențiate anumite slăbiciuni și păcate lăsate să planeze – parcă intenționat – asupra fraților de jertfă și de răspundere. Sunt „loviți cu pietre” și alungați din locurile de răspundere pentru a fi înlocuiți cu urmașii lui Core – fii tulburării și ai neascultării. O asemenea atitudine înmoaie inimile și duce la neascultare și izolare de restul frățietății pe cei slabi și neînrădăcinați în valorile Lucrării care vin din promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său. Astfel apare îndoiala, cârtirea și nemulțumirea față de ce ne este făgăduit şi este al nostru și pofta după bucatele străine, ... din „Egipt” ...
Dar atitudinea aceasta duce doar la faliment, la o umblare fără apa Cuvântului lui Dumnezeu, fără ungerea Duhului Sfânt, în pustia lumii acesteia. Aceste voci străine, acești „evrei cu inimă de egipteni” și cei care-i urmează ajung inevitabil la pustie. O astfel de înțelegere greșită a Lucrării Oastei și a lucrătorilor credincioşi este de fapt o punere la îndoială a puterii lui Dumnezeu care este în fruntea Oștirii Sale.
Fratele Traian observă existența unor voci de felul acesta însoțind dintotdeauna Lucrarea, dar înfățișează și soarta acestora: „Au fost mulți și dintre noi care s-au îndoit de Oastea aceasta peste care este pus Numele Domnului și s-au lepădat de ea ori au părăsit-o, ori au luptat împotriva ei. Când s-a ivit faraonul amenințând-o, au crezut că o va nimici – dar n-au putut. Când s-a ivit marea înfuriată, au crezut că o vor îneca valurile ei – dar n-au înecat-o. Când s-au ivit flăcările și au înconjurat-o din toate părțile, au crezut că o vor arde – dar n-au ars-o. Când s- au năpustit fiarele asupra ei, au crezut că o vor sfâșia – dar iată, n-au sfâșiat-o... Și aceștia au părăsit Oastea Domnului. Toți cei ce s-au îndoit de Oastea Lui, sau au luptat contra ei, de Domnul s-au îndoit și contra Lui au luptat. Cine se ridică contra unei oștiri, se ridică contra Împărăției ei. Cine lovește într-o casă, lovește în stăpânul ei. Cine disprețuiește un copil, disprețuiește pe cel ce l-a născut. ”4
Și totuși, roadele sunt și astăzi semnele care dovedesc lucrătorii credincioşi valoroși înaintea lui Dumnezeu. (Matei 7:16,20).
Roadele frumoase din Canaan vorbesc despre rodirea Duhului în noi şi în Lucrare, vorbesc despre acele mădulare sănătoase care lucrează curajos și cu încredere în Dumnezeul părinților noștri.
Acești lucrători credincioşi rămân statornici viziunii pe care a dat-o Domnul părinților noștri, despreLucrarea Sa în Oastea Domnului. Desigur că pentru aceasta sunt chemați să plătească prețul de suferințelor, asemenea lui Moise, Aaron, Iosua și Caleb, de la cei care nu au rămas credincioși Cuvântului Domnului.
În continuare lăsăm să vorbească de la sine următoarele mărturisiri ale părinților noștri sufletești despre viziunea ce i-a însuflețit:
„Oastea Domnului este o inspirație și o creație spirituală care vine de-a dreptul și pe de-a-ntregul de la Domnul de Sus. Domnul Singur este Conducătorul acestei oștiri. Toată conducerea Oastei Domnului este a Lui. El Singur o poate duce la biruință.”5 (Pr. Iosif Trifa)
„Oastea Domnului este o Mișcare dupa voia Mântuitorului, după planul Lui și conducerea Lui. Cel ce a pornit-o n-a făcut altceva decât a dat glas chemării Domnului de a chema și strânge suflete sub steagul Lui. Încotro, toată conducerea e a Lui. El Singur știe încotro mergem și El Singur ne va duce la biruință.”6 (Pr. Iosif Trifa)
„Din pricina Numelui Său Sfânt chemat pe această sfântă Lucrare, Hristos îi poartă de grijă, o ocrotește, o apără, o înfrumusețează și o hrănește cu tot ce are mai bun, după cum este scris:‹‹...Dar El i-a ocrotit din pricina Numelui Său››. (Psalm106:8;Ezechiel 20:14).
Din cauza Numelui Sfânt al Domnului Isus se revarsă Harul spre Lucrarea Oastei Sale, peste copiii Lui din ea, care împlinesc cele două condiții ale Sale: sinceritatea cu Dumnezeu și smerenia cu oamenii.”7(Traian Dorz)
Dacă Domnul are grijă, apără, înfrumusețează și hrănește Lucrarea Sa, și noi suntem datori să facem la fel ca El. Nu să ne vorbim de rău Lucrarea, să o prezentăm negativ sau, mai rău și de neiertat, să lovim în ea.
„Lucrarea lui Dumnezeu este într-o continuă creștere și desăvârșire. Duhul lui Dumnezeu și Prezența Mântuitorului Hristos fiind permanent în mijlocul ei, o fac să crească și să se desăvârșescă mereu în toate privințele. Cei care iau parte la toată activitatea creatoare care se face în ea, cresc și ei la fel cu ea în orice lucru și gând bun.
Rămân în stare de necreștere duhovnicească și dau înapoi numai cei ce se dau la o parte, care rămân în urmă ori se rup de mersul frățietății.”8(Traian Dorz)
„Tot ce începe Dumnezeu nu rămâne de rușine. Orice întreprinde El nu dă faliment. Oamenii și satana pot uneori amâna, încurca și întârzia desfășurarea și încheierea fericită a ceea ce a început Dumnezeu, – dar nu o pot nimici. Poporul lui Dumnezeu, Oștirea lui Hristos – pe care Duhul Sfânt a ponit-o spre Canaanul promis – va ajunge odată cu siguranță acolo. ”9(Traian Dorz)
„În fruntea acestei Oștiri biblice este Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, care Și-a pus de la începutul ei peste ea Numele Său cel Sfânt. Și din pricina acestui Nume al Lui, El o va apăra și o va purta cu biruință până o va intra în Canaanul și Ierusalimul Său cel Ceresc. Să nu ne mai îndoim niciunii și niciodată de izbânda și viitorul acestei sfinte Lucrări!...Domnul a înființat-o – și nimeni nu o va mai putea opri. Domnul o apără – și nimeni nu o va putea nimici.”10(Traian Dorz)
„De noi înșine putem să ne îndoim fiecare dacă vrem; și poate că mai putem găsi dezvinovățiri. Dar, despre poporul Domnului, ca popor al Domnului, și despre Oastea Domnului, ca Oastea a Domnului, nu trebuie să ne putem îndoi nici unul niciodată, căci pentru asta n-am mai putea avea nicio dezvinovățire. Ce a început Dumnezeu, El va și aduce totdeauna la bun sfârșit. Cine se îndoiește nu va putea avea parte de Făgăduință și nu va putea intra în Țara ei o data cu poporul sfânt, oricine ar fi fost acela și oricine va mai fi el (Iacov 2:5-8) ”11 (Traian Dorz)
Acest fel de a înțelege Lucrarea în care ne-a născut Domnul la o viață nouă cu El este de dorit să ni-l însușim fiecare. Astfel putem pătrunde și noi tot mai mult din gândul Domnului cu poporul Oastei Sale.
Ferește-ne Doamne, de orice atitudine de dispreț față de Lucrarea Ta, faţă de viitorul Oastei Tale și față de frații credincioşi la care privești cu drag și pe care i-ai pus în fruntea Oștirii, ca să nu ajungem în pustia morții celei sufletești !
Doamne, ajută-ne să fim iscoade credincioase ca Iosua şi Caleb, să mărturisim despre Ţara Canaanului cum mărturisesc Hristos Cuvântul Tău şi Duhul Tău Cel Sfânt, Robii Tăi ce I-ai trimis la noi pe pământ, să ne însușim tot mai mult cu nădejde felul Tău de a lucra cu poporul Tău credincios, să ascultăm cu credinţă şi nădejde de făgăduinţele Tale din Sfintele Scripturi. Ajută-ne mai mult să iubim frăţietatea din poporul Tău credincios, Oastea Ta, și să o îmbogățim cu tot ce ai pus mai frumos, mai bun, mai sfânt şi mai vrednic în noi prin rodirea Duhului Tău în noi, pentru că ne-ai arătat prin Cuvântul Tău că numai astfel vom intra în Țara Promisă, în Împărăţia Ta de Sus.
Sebastian Tiber – Cuvânt pentru suflet, Nr. 68,2013
_____________________
1.William MacDonald, Comentariu biblic al credinciosului
2.James MacDonald, Doamne schimbă-mi atitudinea
3.William MacDonald, Comentariu biblic al credinciosului
4.Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.4
5.Pr.Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului
6.Pr.Iosif Trifa, Lumina Satelor
7.Traian Dorz, Întâi să fim
8.Traian Dorz, Întâi să fim
9.Traian Dorz, Semanați Cuvântul Sfânt
10.Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.4
11.Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.4
Oastea Ta, Isuse
Oastea Ta, Isuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput,
fie şi nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.
Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu Oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă
să învingă ea, să învingă ea.
Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri,
n-a călcat Cuvântul primei ei Iubiri.
Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, Steag şi adăpost;
nevinovăţia Duhului curat
i-a fost apărarea prin tot ce-a-ndurat.
Încă vor fi lupte, poate şi mai mari,
vor fi şi fii vrednici, vor fi şi fugari,
vor fi şi înfrângeri, ca şi biruinţi,
dar ea îşi va ţine drumul din părinţi.
Nici se va abate, nici va lepăda
rostul care Domnul l-a avut cu ea.
De va fi să moară, va muri luptând,
urmele cinstindu-şi, Steagul sus ţinând...