Binecuvantate fie

 

  

Binecuvântate fie focul și furtuna
care de la Tine, Doamne, vin întotdeauna
să sfințească și s-aleagă grâul din neghină
– fă-le, Doamne, totdeauna când știi Tu, să vină!

 

Binecuvântate fie lacrima și rana
care ne lovesc când, Doamne, merităm dojana.
Nu ni le cruța când, Doamne, este-n noi mândrie
– fă-le, Doamne, totdeauna când știi Tu să vie!

 

Binecuvântate fie ruga și cântarea
care ne păstrează-n Tine mai curată starea.
Primenește-ni-le-n harul mare și fierbinte
– fă-le, Doamne, totdeauna cum vrei Tu de sfinte!

 

Binecuvântate fie pacea și iubirea
care cresc și-nfrumsețează fapta și vorbirea
în lumina Ta curată, dulce-mbrățișate
– fă-le, Doamne, mai frumoase, astea decât toate!

Traian Dorz