O nu ma rog sa Te primesc

O, nu mă rog să Te primesc decât cum Te primește glia,

când fericiții muguri cresc despăgubindu-Ți dărnicia.

 

Nici nu doresc deșertăciuni, mai mult de-o haină și de-o pâine,

căci îndulcite-n rugăciuni mă-ndestulează și-mi rămâne.

 

Nu cer minuni să pot să cred, cred prin Lumină și Iubire,

cu simțăminte ce-mi purced din ascultare și trăire.

 

Nici altă jertfă mai de preț n-aș mai dori să dau vreodată,

decât a propriei vieți, cu drag în slujba Ta-ngropată.

 

Atunci cu lanțul firii rupt, mai liber m-aș nălța spre Tine,

cu-n veșnic cântec neîntrerupt, spre și mai sus, spre și mai bine.

 

Și-ntre ce-aș fi și-ntre ce sunt, n-ar mai fi nici o despărțire,

ca între cer și-ntre pământ, când sufletu-i nemărginire ...