La tarmul marii mele

La ţărmul mării mele atât de frământate,

ai apărut odată demult Isus iubit,

vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate,

dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.

 

În nopţile tăcerii singurătăţii mele

ai răsărit odată Tu, Soare adorat

şi toată zbuciumarea suspinelor din ele

s-a prefăcut cereşte un imn infiorat.

 

În vatra sărăciei pustiului din mine

Te-ai arătat odată Tu, Prietenul meu drag

şi-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine

Iubirea are-o casă cântarea are-un Steag.

 

Ce bine-mi este-acuma Preabunul meu Isuse

dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat,

nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,

nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat.

Traian Dorz