E sarbatoare pana-n Cer

E sărbătoare până-n Cer şi cântă-ntreaga zare,

când se dărâmă-un gard de fier şi creşte-un câmp de floare.

E sărbătoare când un rău se duce pe vecie

şi se ridică-n locul său un sfânt şi-o bucurie.

E sărbătoare când sfârşesc suspinul şi-ngrozirea

şi-n locul lor se nasc şi cresc cântarea şi iubirea.

E sărbătoare şi cules când silnicia piere

şi cei ce-au plâns prelung reies din noapte spre-nviere.

E sărbătoare-n clipa când sfârşeşte-o depărtare

şi după ani şi ani plângând soseşte-o-mbrăţişare.

E sărbătoare când duios cei dragi cu noi se-adună,

dar cea mai mare-i când Hristos cu-n suflet se cunună.