Vei veni Isuse

 

 

Vei veni, Isuse, ştim că vei veni şi pe nori cu slavă Tu vei răsări.
Mare va fi Ziua când ai să cobori – Sărbătoarea celor fără sărbători.

 

La nevinovaţii care gem şi plâng, sub poveri nedrepte, răbdători, se frâng,
le vei da scăpare când iar ai să vii – Bucuria celor fără bucurii.

 

Lumea n-are milă pentru cei smeriţi, nesecate lacrimi plâng cei oropsiţi,
Tu le vei aduce leacul ranei lor – Ajutorul celor fără ajutor.

 

Tu nu-i uiţi, Isuse, pe cei blânzi şi buni, împlini-vei dorul caldei rugăciuni,
capăt ne vei pune oricăror dureri – Mângâierea celor fără mângâieri.