De nu-mi erai decat un prieten

 

 

De nu-mi erai decât un prieten, oricât de-apropiat cândva,
Te-aş fi putut uita, Isuse – dar Tu eşti Prietenia mea.
De nu-mi erai decât un cântec, oricât de drag, Te-ai fi-nvechit –
dar Tu-mi eşti Armonia însăşi, în veci mai nou şi mai dorit.

 

De nu-mi erai decât un nume, puteam să-l uit, oricum erai –
dar Tu-mi eşti pentru veci, Isuse, tot scumpul vieţii mele Rai.
De nu-mi erai decât un zâmbet, uşor Te-aş fi putut uita –
dar Tu-mi eşti toată Fericirea din care-mi scot iubirea mea.

 

De nu-mi erai decât o rază, vreo noapte Te-ar fi-ntunecat –
dar Tu-mi eşti Soarele Vieţii desăvârşit şi minunat.
Cum să Te uit atunci, Isuse, orice-ar veni şi-oricine-ar vrea,
când Tu-mi eşti Răsuflarea vieţii, Fiinţa şi Mişcarea mea ?