Cantarile noastre
Cântările noastre, cântate plângând
lua-şi-vor odată aripile-albastre
şi-n soare pluti-vor curate, arzând
de para iubirii, cântările noastre.
Cântările noastre, cântările noastre,
de para iubirii, cântările noastre.
Din roua de lacrimi ce-n ele-a rămas,
luci-vor pe ceruri ghirlande de stele,
iar îngerii Slavei, cu tremur în glas,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.
Să plângă din ele, să plângă din ele,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.
Cântările noastre n-au seamăn şi soţ
în nici o simţire şi limbă, şi zare;
oricine le-aude se-aprinde, şi-n toţi
învie cereasca şi sfânta-ncântare.
Şi sfânta-ncântare, şi sfânta-ncântare.
învie cereasca şi sfânta-ncântare.
Venind din al Tainei Ceresc Nehotar,
cu-adânc duh de taină fiinţa-nveşmântă;
purtând mierea dulce lăsată de har,
fac dulce şi duhul, şi gura ce cântă.
Şi gura ce cântă, şi gura ce cântă,
fac dulce şi duhul, şi gura ce cântă.
Cântările noastre sunt nimb lui Hristos,
sunt ruguri iubirii, sunt jertfa suavă,
sunt tot ce pământul Îi dă mai frumos
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă.
Mai vrednic de slavă, mai vrednic de slavă,
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă.