Cant Domnului caci mi-a facut bine

 

/: Cânt Domnului căci mi-a făcut bine :/

Mi-a dat viaţă din viaţa Sa,

Mi-a pus în suflet foc să-I pot cânta

O uşă mi-a deschis spre-un har nespus,

/: Prin jertfa Sfântului Său Fiu: Isus. :/

 

/: Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine :/

Cu haina mântuirii m-a-mbrăcat,

Lumina adevărului mi-a dat,

O nouă naştere El mi-a adus,

/: Prin jertfa Sfântului Său Fiu: Isus. :/

 

/: Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine :/

În sfântul Său popor El m-a primit,

Un viitor măreţ mi-a pregătit,

Şi ca-mpărat şi preot El m-a pus,

/: Prin jertfa Sfântului Său Fiu: Isus. :/

 

/: Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine :/

Pe scara harului, El, Cel Preasfânt,

Să mă ridic, mereu îmi dă avânt,

Cu fiecare zi mă ia mai Sus,

/: Prin jertfa Sfântului Său Fiu: Isus. :/

 

/: Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine :/

Şi vreau să cânt în orice timp şi loc,

Un cânt ţâşnit din dragostea-mi de foc,

Spre slava Lui cea fără de apus,

/: Prin jertfa Sfântului Său Fiu: Isus. :/

 

/:Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine. :/