Cand ochii storsi de lacrimi

 

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe

şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă;
O, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
/şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?/

Refren:

/Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere./

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie;
O, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
/şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?/

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă;
O, cine-ţi mai aduce o Mântuire-n moarte
/şi cine înspre-o altă Iubire te îndrumă?/

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin Nădejde, ’nălţând-o peste moarte,
/iar cealaltă dând-o Iubirii, pe vecie./