Atata sfanta curatie

 

Atâta sfântă curăţie
mă îmbrăca în strai de crin,
/atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin.(bis1)/

 

… Dar, mai târziu, viaţa toată
prin greşuri multe m-a purtat,
/iar haina albă şi curată
mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat.(bis1)/

 

Când, în genunchi, gândesc cu jale
la anii dragi de oarecând,
/curg lacrimile mele vale
şi inima mi-o frâng gemând.(bis1)/

 

O, Dumnezeul meu, ai milă,
apleacă-mă sub Crucea Ta,
/cu pocăinţa cea umilă
şi plânsul pentru viaţa mea.(bis1)/

 

Căci plânsul pocăinţei poate
grăbi dumnezeiescul har
/ce spală orişice păcate
şi îndulceşte orice-amar.(bis1)/

 

Şi fă, apoi, urmându-Ţi Ţie,
să-Ţi fiu un credincios umil
/şi dă-mi iar sfânta curăţie
din vremea când eram copil.(bis1)/