Iubirea Ta, Prieten drag

Iubirea Ta, Prieten Drag,
mi-e şi-adăpost, mi-e şi toiag, (bis)
şi-n drum cu soţ, şi-n drum pribeag,
de-oriunde plec şi-oriunde trag. (bis)

Refren:Iubirea Ta, iubirea Ta,
e mama mea, e sora mea,
e casa mea, e ţara mea,
e cerul meu, e slava mea,
Isus, Isus, iubirea Ta.

În ciuda perilor cărunţi
şi-a cutelor pleşuvei frunţi, (bis)
şi-a mersului cu paşi mărunţi,
eu zbor cu ea din munţi în munţi. (bis)

Oricâte jertfe mi-a cerut,
nici una, dând, nu m-a durut, (bis)
cântări şi raze mi-au părut
tot ce mi-a dat cu-al ei sărut... (bis)

Iubirea Ta, Prieten Drag,
mi-e-al părtăşiei dulce cheag, (bis)
mi-e Sfântul sufletului Steag
cu care merg din prag în prag... (bis)

În ea doresc să fiu lucrând,
în ea doresc să mor luptând, (bis)
cu ea doresc să-nviu curând,
cu ea, nemistuit arzând... (bis)