Isuse, vesnic calator

Isuse, Veşnic Călător prin lumea de păcate,
/Tu baţi străin şi iubitor la uşile-ncuiate./

Nimic Tu nu-i ceri nimănui, când baţi şi-aştepţi să vină,
/ci vrei să-i laşi în casa lui din pacea Ta divină./

Ai vrea din viaţa Ta să-i dai, căci viaţa lui e moartă,
/dar el stă-nchis…Tu plângi şi stai afară, lângă poartă…/

Eram copil când Te-am văzut şi-n poarta mea, Străine,
/şi să-Ţi deschid ai tot bătut să intri şi la mine./

Dar lumea-mi spuse să nu vin, căci viaţa Ta-i amară,
/am vreme… colo, mai târziu... şi Te-am lăsat afară./

De-atunci trecură ani şirag pe viaţa-mi amărâtă,
/Tu m-aşteptai, Isuse drag, la poarta zăvorâtă./

Târziu, Ţi-am auzit din nou chemarea Ta duioasă,
/înceată, stinsă, un ecou: „O, lasă-Mă în casă!/

O, las’ să vin în viaţa ta, cu pacea Mea cerească
/cum lumea-ntreagă n-ar putea nicicând să-ţi dăruiască“./

Dar lumea-mi spuse să Te las afară şi-astă dată;
/Tu iar la uşă ai rămas… şi uşa-i încuiată…/

Te-am auzit ani mulţi, pe rând, chemându-mă din moarte,
/dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe./

Iar astăzi, singur mă-nfior de-a’ mele fapte rele,
/Isuse, eu Te chem cu dor în noaptea vieţii mele./

Mai vino iar, Isuse blând, mai bate înc-o dată!
/Te-aştept cu sufletu-mi plângând şi uşa descuiată.../