Doamne nu-i pe lume piatra
Doamne, nu-i pe lume piatră să nu poţi s-o sfarmi odată,
dac-o-ncerci cu foc şi apă, vine-o clipă când se crapă …
Numai inima-mpietrită, cât o rogi, stă neclintită,
cât o chemi, stă nesimţită, cât o uzi, stă nerodită.
Inimă ne-nduplecată, inimă ne-nduplecată,
cum ai să te frângi odată, cum ai să te frângi odată,
pentru veci, pentru veci, pentru veci nevindecată …
Şi nu-i fier să nu se poată încălzi şi rupe-odată,
dacă focu-l tot izbeşte, vine-un ceas când se topeşte.
Numai inima greoaie ani şi ani nu se mai moaie;
îţi verşi lacrime şiroaie şi ea tot nu se-ncovoaie.
… Inimă ne-nduplecată, când vrei să te frângi odată?
Fier şi piatră tot se moaie cu sudoare şi văpaie;
Dar pe tine cât ţi-ar plânge şi-n iubire cât te-ar strânge,
spre-a Lui Cruce şi-al Lui Sânge nici Hristos nu te mai frânge …