Frati ostasi, rasuna iara

 

Fraţi ostaşi, răsună iară

goarna Luptei Sfinte,

|: după o-ncercare-amară,

glasul Lui ne cheamă iară,

pentru Sfânta Slavei Ţară  - Înainte! :|

 

Astăzi marea Lui chemare

este mai fierbinte,

|: dup-o lungă înnoptare,

Soarele din nou răsare,

pentru Numele Său Mare – Înainte! :|

 

După lupta cea trecută,

mulţi sunt azi morminte,

|: dar Hristos din Cer ne-ajută

cu puterea-I nevăzută,

biruinţa nu-i pierdută – Înainte! :|

 

La chemarea-nflăcărată

azi luaţi aminte,

|: să ne ridicăm deodată

cu voinţă ne-nfricată,

biruinţa-i câştigată – Înainte! :|

 

Fraţi viteji, se vede-n faţă

Ţinta Luptei Sfinte,

|: pentru slava ei măreaţă,

pentru veşnica Viaţă,

pentru Tot ce-avem în faţă  - Înainte! :|

 

Duceţi peste tot fiorul

nou al Luptei Sfinte,

|: către Cer ne cheamă dorul,

Steagul sus-şi tot poporul,

cu Isus Biruitorul  – Înainte! :|