Bolnav de iubire
Bolnav de iubire şi zdrobit de jale
am pornit pe drumuri lungi a Te găsi
să-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
şi măcar o dată Faţa-a-Ţi mai privi.
Ţi-am greşit Isuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
să sărut obrazul care L-am scuipat.
Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că din al Tău Suflet nu s-a stins Iubirea
— Să Te aflu-n locul unde Te-am lăsat.
Unde eşti?...O, unde Te găseşti Tu oare,
sfâşie căinţă sufletul meu tot!...
Risipesc pe drumuri lacrime amare,
…E pustiu şi-i noapte! Doamne, nu mai pot!
Sunt zdrobit şi singur şi în jur haine! -
urlă numai fiare groază şi fiori.
Şi-a înfipt Durerea mii de colţi în mine…
- Doamne, asta-i plata pentru trădători?...
Vai, sunt gol, sunt singur şi privesc cu jale
stârvul pentru care eu Te-am părăsit.
N-am pus preţ pe harul dragostelor Tale,
şi-azi mi-e-ntregul suflet ars şi jefuit...
Am crezut iubirea ceva de vânzare,
anii-atâtor lacrimi i-am uitat din gând,
scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
s-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând…
Am crezut că astfel va-nceta odată
zbuciumul şi lupta de răniri şi jar.
Am zis: “Da”, iar astăzi viaţa mi-e-ncleştată
de-nsutite gheare, cazne şi amar…
Mâini de fărdelege cu priviri haine
vălul alb cu ură jos mi-l aruncară
şi-călcară-n tină sufletul din mine
— Ce-am făcut cu Tine, Scumpa mea Comoară?...
Unde-i curăţia mea de altădată,
unde-i frumuseţea limpedei priviri,
unde-i fericirea sfântă şi curată
din înfiorarea primei ei iubiri?
Unde eşti iubirea mea de-ntâia oară,
legănată-n lacrimi şi trezită-n cânt?
-Azi trecută-i lupta, azi e pace-afară
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt…
Şi, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
pe-unde-au dus odată farmec paşii Tăi,
dar nu-i nimeni, nimeni, numai în cetate
latră tot aceaişi câini flămânzi şi răi.
Nu mai cântă câmpu-n zumzet de albine
zorii sunt departe, ceru-i-nourat,
depărtări de veacuri mă despart de Tine…
— Asta-I oare plata celor ce-au trădat?
O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
lacrima căinţii, plânsul meu amar,
din acel tezaur ce-am avut ’nainte
Îţi mai cer Isuse o fărâmă doar:
Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că din al Tău Suflet nu s-a stins Iubirea
— Să Te aflu-n locul unde Te-am lăsat.