Domnul nostru preaiubit

 

Domnul nostru Preaiubit, noi rămânem una,
orice-ar fi de suferit, azi şi-ntotdeauna.
Fie apă, fie scrum, plece orişicine,
noi n-avem de-ales alt drum decât cel cu Tine. (bis)

Domnul nostru Preaiubit, soarta ni-e legată,
drumul ni-e nedespărţit azi şi niciodată.
Fie-n glasul orişicui miere sau blesteme,
nici vom vrea avutul lui, nici nu ne vom teme. (bis)

Domnul nostru Preaiubit, noi ne vrem cu Tine,
orice-ar fi de pătimit, fie rău ori bine.
Te urmăm prin orice treci, nu vom ţine seamă,
Tu eşti pentru noi pe veci Frate, Soţ şi Mamă. (bis)