Doamne, ce frumos era

 

Doamne ce frumos era

când pe-ntinsa Ta Lucrare,

/pe cât ţara cuprindea,

tot poporul Tău avea o Iubire şi-o cântare./

 

Doamne, ce frumoşi pot fi

şi atunci şi-ntotdeauna,

/cei ce pot mereu iubi

şi se pot mereu smeri şi pot fi în toate Una./

 

Doamne, ce frumos e-atunci

când avem o Învăţătură,

/şi-n unirea sfintei munci,

ţinem sfintele porunci cu-o Iubire şi-o căldură./

 

Doamne, ce frumos ar fi

dacă-am fi ca înainte,

/dacă gândul s-ar sfinţi

inimile s-ar smeri şi-ar fi o Dragoste fierbinte./

 

Doamne, fă-ne iar să fim

cum ne-au fost părinţii, Una,

/cu-o Credinţă să vestim,

cu-o Nădejde să muncim, şi-o Iubire-ntotdeauna./