Cu suflet alb de nevinovatie

 

Cu suflet alb de nevinovăţie,

înfioraţi de-atâtea frumuseţi,

/ vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,

Isuse, zorii altei tinereţi./

 

Isus iubit,ca roua-mbelşugată

venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar,

/ în orice piept o jertfă ne-nfricată

şi-n orice sân un crin pe-al Tău altar./

 

Venim din văi de moarte şi ruine,

cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,

/ că noi şi sfinte bucurii în Tine

şi-o nouă fericire ne-am aflat./

 

Din toate cele patru părţi de lume

suim spre Tine mii şi mii de mii,

/ având pe buze Acelaşi dulce Nume

şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii./

 

Sub crucea Ta,aducem fiecare

potirul alb al crinilor din noi,

/ să-L umpli Tu cu sfânta-nflăcărare

şi să ne-arunci în lupta Ta apoi./

 

Să ne jertfeşti deplin şi tuturora,

pământul pentru Cer să-l cucerim,

/ privind cu ochii-n lacrimi aurora

cerescului dorit Ierusalim./

 

Să biruim şi moarte şi urgie,

ştiind că în curând noi vom purta,

/ pe frunte-n fericita veşnicie,

cununi de slăvi şi sărutarea Ta.../